Cum să fii modelul copilului tău

„Fiecare cuvânt, expresie facială, gest sau acțiune a părintelui
transmite copilului un mesaj privind propria valoare.”

Virginia Satir


Ilustraţie realizată de Ana-Maria Găleţeanu

De câte ori nu ne-am îndreptat atenția către chipul copilului, pentru a vedea dacă acesta ne ascultă? Este un obicei pe care ni-l formăm după ce copilul trece de 5-6 ani; până la acea vârstă, copilul ne „soarbe” din ochi. Nu există ceva mai important și mai necesar pentru ochii săi decât chipul nostru, gesturile noastre. Nu există ceva mai important și mai sonor pentru urechile sale decât cuvintele și vocea părintelui. Cum le folosim? Ce ne propunem să-i comunicăm? Și ce transmitem, de fapt, de multe ori fără să ne dăm seama?

Părintele care alege să devină mai conștient de propria sa stare, de modul cum vorbește, de gesturi, de cuvinte – iată o intenție ce merită susținută!

Conversațiile generative din cursurile noastre au rolul de a susține și transformarea pe care fiecare participant și-o propune prin intenția aleasă; prin modul cum sunt ghidate, ele permit menținerea schimbării propuse și ulterior, în viața de zi cu zi. După acestea, chiar și rezoluțiile de Anul Nou se vor materializa!…

Precum o floare care alege să își transmită seva nu spre spini ci spre rădăcini, spre acele legături cu sursa vieții și cu alte surate; legături care-i dau noi puteri pentru o tulpină mai rezistentă, mai multe feluri de nectar, mai multe culori în petale.