Despre smerenie: de la concept la practică

Am ajuns deunăzi să citesc în repetate rânduri într-o carte acest cuvânt: smerenie – menționat ca lipsă a mândriei. Am încercat să caut înțelesul în corp sau în minte și nu am găsit nimic. Nu aveam habar ce înseamnă acest cuvânt. Am pornit așadar pe calea construirii conceptului.

Un ochi aruncat în dicționar pentru un înțeles intelectual al cuvântului. M-a îngrozit. Sunt o persoană independentă, probabil de aceea nu cunosc acest cuvânt. Nici nu puteam să-l accept. Era totuși doar un cuvânt, cum să aibă asupra mea așa o forță neînțeleasă?

SMERÉNIE s. f. Atitudine umilă, supusă, respectuoasă; comportare modestă, plină de bună-cuviință. (Bis.) Evlavie, cucernicie, pioșenie

Nu știu dacă îți spune ceva definiția, pe mine nu m-a lămurit. Adică nu a creat vibrația înțelesului. Umil pentru mine sună neplăcut. Am început să întreb în jurul meu prieteni, familie, cunoscuți ce înseamnă pentru ei acest cuvânt. Cuvântul i-a surprins pe cei mai mulți dintre ei – un cuvânt bisericesc, înseamnă supunere. Au apărut însă și câteva sensuri care au început să facă loc înțelegerii în interiorul meu:

„Nu știu să-ți spun ce înseamnă cuvântul” mi-a spus o prietenă „dar uite, eram deasupra Marelui Canion și era un curent mare, care parcă mă trăgea cu el. Atunci am simțit smerenie în fața naturii”. În acel moment parcă am început să văd – nu mă lupt cu forța naturii, îi accept măreția. Au apărut atunci, în mintea mea, imagini ale minunățiilor care există în lume – Delta Dunării, Bucegii, Machu Picchu, Tutankamon, răsăritul soarelui și câte altele;
folosește des cuvântul smerenie. Pentru prima data am întrebat-o ce înțelege prin smerenie. Atunci mi-am dat seama că de fiecare data când folosea cuvântul eu credeam că-l înțeleg. Oare ce oi fi înțeles atunci dacă acum nu-l știu? „Vârsta sau experiența m-ar putea așeza superior sau autoritar în fața unui copil sau coleg, dar mă așez conștient în relație cu smerenie, la același nivel, acceptând că nu știu tot și un răspuns poate veni oricând dinspre celălalt”.
„Smerenia în fața realității” mi-a spus altcineva, fără să dea detalii.
Un prieten m-a întrebat „Ce se întâmplă când copiii se joacă, unul își pune turban pe cap și altul se așază în fața lui, îngenuncheat, cu smerenie?”
Din toate aceste bucăți de informație a apărut în mine înțelegerea. Există mândria minții că eu le știu și le controlez pe toate. La polul opus există smerenia prin care mintea permite corpului să se deschidă către a simți, a vedea, a cunoaște ceva mai mare decât mine, din care fac și eu parte, care mă interconectează, mă întregește, mă alimentează, mă ghidează.

Acolo unde sfârșește mândria apare smerenia. Potențialul cunoașterii este în punctul de întâlnire al celor două. Limitând cuvântul smerenie la conceptul bisericesc al culturii din care provin, pierdeam bogăția experienței numite smerenie.

De ce am scris despre smerenie azi? Este o atitudine necesară. Este fundamentul înțelegerii profunde; al cooperării; al progresului reciproc avantajos. Și pentru că ne dorim să povestim și să generăm multe și diverse, ne asigurăm că definim mai întâi conceptele. 🙂

Clara